Revolutia de la Timisoara

Posted in 2013, Evenimente, Revolutia de la TImisoara

REVOLUŢIA DE LA TIMIŞOARA – MĂRTURII ŞI DOCUMENTE

Memorialul Revoluţiei din Timişoara a reiterat în decembrie 2013, cu ocazia comemorării Revoluţiei, un eveniment cu care i-a obişnuit pe timişoreni în ultimii ani: prezentarea ultimelor publicaţii editoriale, care au văzut, pentru al treilea an consecutiv, lumina tiparului la editura cu acelaşi nume.
Lansarea din 19 decembrie 2013 de la Sala „Orizont”, unde amfitrion a fost, ca în fiecare an, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timişoara, Cornel Ungureanu, a adunat laolaltă, de această dată, două cărţi şi patru reviste. Un „sextet” plin de surprize şi inedit, precum Luna Cadourilor.
Jurnalistul Lucian-Vasile Szabo, vechi colaborator al Memorialului Revoluţiei, a dovedit că are şi stofă de… doctor. Chiar de chirurg, pentru că a disecat cu precizie sau, mai concret, a tăiat în carne vie… Cei vizaţi de Lucian-Vasile Szabo nu sunt pacienţi, ci jurnalişti, sociologi şi analişti care au cercetat, începând cu 1990, îndeaproape, simptomele, focarele, manifestările şi sechelele Revoluţiei de la Timişoara. Mai concret, Sindromul Timişoara: adevăr şi imaginar. Strategii de comunicare mediatică într-o realitate explozivă este titlul cărţii unde, pe parcursul a 165 de pagini, cititorul are ocazia să retrăiască episoade ale Revoluţiei ce au suscitat discuţii aprinse şi chiar controverse atât în România, cât şi în străinătate: masacrul de la Timişoara, cu al său număr de morţi când exagerat, când minimalizat; dezhumarea morţilor din Cimitirul Săracilor, atât a celor pretins căzuţi la Revoluţie, cât şi a adevăraţilor noştri eroi, vânătoarea din saloanele Spitalului Judeţean, iniţiată de Securitate pentru „obţinerea de informaţii care să-i incrimineze atât pe cei aflaţi pe patul de spital, pe cei aflaţi deja în morga unităţii sanitare, pe arestaţii din arestul Miliţiei şi din penitenciar, precum şi alte persoane participante la mişcările de protest”; cazurile de moarte suspectă a unor răniţi internaţi la Spitalul Judeţean; sustragerea cadavrelor din morga aceluiaşi spital; copiii Revoluţiei. Şi lista ar putea continua, deoarece la subiectele de mai sus, care au, la rândul lor, o serie de ramificaţii, se adaugă şi altele, ce au făcut din sângeroasa şi încă sângerânda noastră Revoluţie Română una plină de… originalitate. Originalitate ce le-a permis celor ce s-au aplecat asupra ei să îşi impregneze cercetările cu o doză substanţială de senzaţional şi chiar de mistificare.
Referindu-se la ultimul său volum, Lucian-Vasile Szabo a evidenţiat, în primul rând, abundenţa de lucrări dedicate Revoluţiei, vehiculând nume precum Jean Baudrillard şi Noam Chomsky: „(…) exact cum spuneam aici, pe coperta 4, sigur că despre Revoluţia de la Timişoara s-a scris foarte mult. Atunci, imediat, în 22, când jurnaliştii au reuşit să intre în Timişoara, jurnaliştii străini, avalanşa aceasta mediatică s-a dezlănţuit. S-au comis foarte multe greşeli. Ceea ce este însă absolut bulversant este faptul că şi oamenii de specialitate, analiştii, ca să zicem aşa, atunci când au analizat fenomenul acesta al derapajului mediatic au comis, şi ei, un derapaj academic”.
Documentându-se mai întâi din toate izvoarele posibile despre Revoluţie (presă autohtonă şi străină, declaraţii ale martorilor şi ale inculpaţilor, interviuri, documentele Spitalului Judeţean), Lucian-Vasile Szabo a parcurs, citind ulterior ce a apărut în străinătate despre subiectul dezbătut, drumul invers: „Eu, când am luat aceste afirmaţii şi am venit la document şi am încercat să văd sursa originală, din acel moment, lucrurile s-au schimbat total”. S-ar fi putut evita „minciunile
52 mass-media” şi s-ar fi limpezit neclarităţile dacă se apela la jurnalişti precum William Totok sau Radu Portocală, consideră Lucian-Vasile Szabo.
Prezent la lansare, scriitorul Viorel Marineasa, un alt colaborator al Memorialului Revoluţiei, la a cărui editură au fost tipărite primele numere ale buletinului nostru, a mers pe firul ideii cărţii lui Lucian-Vasile Szabo, subliniind că „documentele care neagă fenomenul acesta al Revoluţiei, care a început la Timişoara, covârşesc de multe ori şi sunt mult mai numeroase decât cele care caută să descifreze faptele… Manipularea şi dezinformarea au continuat mai abitir după Revoluţie decât înainte. Deci libertatea şi democraţia le-a creat un câmp liber celor care au acţionat după aceea cu o frenezie demnă de o cauză mai bună”.
În aceeaşi direcţie se înscrie şi Traian Orban, ca participant la Revoluţie şi preşedinte al Memorialului Revoluţiei, referindu-se la „foştii”, deveniţi actualii, omniprezenţi şi, foarte des, omnipotenţi: „sigur că şi tovarăşii respectivi au o strategie de a deturna şi scriu cărţi, sunt finanţaţi de persoane care controlează încă multe domenii din ţara noastră, inclusiv presa, şi atunci, cum în primele luni după Revoluţie s-au publicat o serie de neadevăruri, au manipulat prin presă, domnul Lucian-Vasile Szabo dezvăluie o parte din acestea şi cred că este mult loc pentru a continua această cercetare, pentru că este o cercetare bine fundamentată”.
A doua carte prezentată la Sala „Orizont” a fost Procesul de la Timişoara. Audierea în cadrul urmăririi penale a celor 21+4 inculpaţi, al cărei coordonator este Gino Rado, vicepreşedinte al Memorialului Revoluţiei.
Volumul în discuţie reuneşte primele declaraţii ale inculpaţilor de la Timişoara, luate „la cald”, când „dumnealor” încă mai ştiau de frică şi nu apucaseră să îşi ia postura de ne- sau prea puţin vinovaţi, cum se va întâmpla ulterior. Sunt prezente aici numele pe care timişorenii, şi nu doar ei, le cunosc prea bine. Începând cu Coman Ion şi terminând cu Grui Tiberiu, ca să respectăm ordinea din cuprinsul cărţii.
Munca susţinută în vederea finalizării acestui proiect a fost una laborioasă şi de durată, iar în final „au rezultat, după cum precizează Gino Rado în al său Argument, 297 de casete, iar apoi 9 volume cu aproximativ 5300 de pagini”.
În carte au fost inserate, la capitolul Anexe, câteva din declaraţiile de mână ale inculpaţilor de la Timişoara, semnate cu aceeaşi mână, mai mult sau mai puţin tremurândă: cea a lui Postelnicu Tudor (fost ministru de Interne), a lui Sima Traian (fost şef al Securităţii Timiş), a lui Macri Emil (fost director al Direcţiei a II-a din Departamentul Securităţii Statului), a lui Deheleanu Ion (fost şef al Miliţiei Timiş), precum şi a lui Matei Ilie (fost membru al C.C. al P.C.R. şi fost prim-secretar al Comitetului Judeţean Timiş).
Procesul de la Timişoara. Audierea în cadrul urmăririi penale a celor 21+4 inculpaţi „poate deveni un instrument deosebit de util pentru o cercetare comparativă a declaraţiilor date de către inculpaţi şi pentru o mai uşoară apropiere de adevărul atât de mult căutat cu privire la vinovaţii crimelor din Decembrie 1989 de la Timişoara”, precizează Gino Rado la finele Argumentului său.
Buletinul Memorialului Revoluţiei a ajuns deja la numărul 12. Lansate au fost, cu acest prilej, numărul 10, care îşi „aştepta”, de ceva vreme, „botezul”, dar lipsiseră fondurile necesare, precum şi următoarele două numere.
Alături de articolele dedicate evenimentelor din viaţa Memorialului Revoluţiei, de recenziile şi studiile centrate pe comunism şi Revoluţie, numărul 10 mai conţine fragmente din teza de doctorat a profesorului american Richard Andrew Hall, susţinută în decembrie 1996 la Universitatea Indiana şi preluate, după cum precizează revoluţionarul Marius Mioc, care le-a tradus şi adnotat, din site-ul http://romanianrevolutionofdecember1989.com/ O lucrare echilibrată, ce nu cade în capcana exagerărilor şi a minciunilor (ne)intenţionate, constituind un alt punct de pe „ordinea de zi” a întrunirii de la sediul Uniunii Scriitorilor.
Numărul 11 al buletinului cuprinde, în ale sale pagini, un material inedit al omului de litere şi de film Lucian Ionică, intitulat Fotografi timişoreni ai Revoluţiei, o serie de mărturii ale celor aflaţi pe străzi, în calea armelor, doar cu arma lor cu blitz, în decembrie 1989. „Ceea ce ne-am propus, punctează Lucian Ionică, este să facem cunoscute poveştile şi pe oamenii din spatele fotografiilor, devenite, în timp, documente extrem de importante. Surprinse în imagini, chipurile oamenilor şi gesturile lor de atunci sunt elocvente. Ele permit o mai bună înţelegere a atmosferei din oraş şi a felului în care ea s-a schimbat, pe măsură ce evenimentele au evoluat. Momentele Revoluţiei au fost trăite intens de timişoreni, ca niciodată. Fără această dimensiune subiectivă, ceea ce s-a întâmplat la Timişoara în acele zile ar apărea distorsionat, existând riscul unei înţelegeri superficiale, inadecvate”.
Participant la lansare, Lucian Ionică a devoalat, cu privire la fotografiile Revoluţiei, o problemă importantă şi, totodată îngrijorătoare, ce ar trebui să îşi găsească, cât mai curând, rezolvarea: „S-au făcut foarte multe fotografii la Revoluţie, în timp, oamenii s-au obişnuit cu imaginile, dar nu cunosc povestea imaginilor şi nu cunosc oamenii care au făcut acele imagini. Şi am încercat să păstrez, să găsesc aceste informaţii despre cum au fost realizate imaginile şi am constatat un lucru surprinzător: foarte mulţi dintre cei care au fotografiat la Revoluţie nu mai au filmele pe care au fotografiat. Şi există doar imaginile care au ajuns la Memorial, fotografii pe hârtie, dar nu filmul efectiv, documentul original, şi trebuie depus un efort în continuare pentru a descoperi şi găsi aceste filme şi a le prezerva cumva, ele sunt nişte documente extraordinar de valoroase, dar lumea nu a acordat importanţa cuvenită”.
În premieră, Memorialul Revoluţiei a publicat şi un buletin în cea mai de circulaţie limbă (până acum), un proiect mai vechi, concretizat la sfârşitul lui 2013. Referindu-se la Scientific and Information Bulletin, Gino Rado a explicat de ce acest demers: „Pentru că avem semnale că se doreşte a fi citite, am făcut un număr special în limba engleză, o compilaţie a mai multor studii şi documentare realizate în primele 10 numere, tocmai pentru a încerca să aducem informaţia despre Revoluţia Română şi în afara ţării, să fie mai uşor citită, să poată fi înţeleasă. Domnul Marineasa ne-a spus anul trecut, acum doi ani, de fapt, la o altă lansare, că nu suntem văzuţi afară, că nu suntem citiţi afară, că n-au posibilitatea. Iată, acesta este un prim pas ca să fim citiţi şi afară, sigur că vom încerca să facem şi o distribuire în afară, acolo unde trebuie şi unde este nevoie, pentru a putea să se documenteze mai uşor cercetătorii de afară despre ceea ce se întâmplă la noi, aici, ce s-a întâmplat în Timişoara şi în România lui 1989”.
Încheiem cu cuvintele de început ale criticului literar Cornel Ungureanu: „De obicei, după atâtea întâmplări, pierdem sentimentul adevărului de lângă noi, imediat, al acelui Decembrie ’89”. Pentru a nu-l pierde, trebuie să mai citim. Câte o carte sau o revistă a Memorialului Revoluţiei (şi nu numai, desigur!). Sau să mai privim câte o fotografie. A fotografilor timişoreni ai Revoluţiei. În definitiv, ne place sau (unora) nu, este Istoria noastră. Recentă. Sunt Eroii noştri. Şi nu avem voie să(-i) uităm!
Adina HORNEA ABRUDA

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.624852537572428.1073741849.439436616114022&type=3

 

Pentru o vizualizare corectă, folosiți Chrome, Mozilla Firefox, Opera sau Safari.